Alege informat apa pe care o bei: cu aplicația AQUA Scanner poți scana pe loc eticheta oricărei ape îmbuteliate din România.
Află și informațiile pe care le ascund producătorii de ape îmbuteliate și compară rezultatele! E important să verifici conținutul de nitrați al apei pe care o bea familia ta.
Nitrații sunt componente chimice și reprezintă forma naturală a azotului găsit în sol. Din cauza folosirii lor în exces în agricultura, nitrații pot ajunge în pânza freatică și astfel în apa pe care o bem.
Insipizi, incolori și inodori, nitrații se găsesc în aproape orice apă îmbuteliată de pe piață.
Buni pentru plante, dar nu pentru oameni, nitrații sunt dăunători în special sănătății bebelușilor și femeilor însărcinate.
Cei mai vulnerabili în fața nitraților sunt nou-născuții, deoarece flora lor microbacteriană nu este încă dezvoltată pentru a lupta împotriva acestora. Odată ingerați, nitrații sunt transformați în nitriți, mult mai toxici decât nitrații. O cantitate mai mare decât cea permisă poate avea următoarele consecințe: de la probleme gastrice, diaree infecțioasă, urticarie și erupții cutanate până la methemoglobinemie.
Compoziția apei e ceea ce contează: e important să fii informat cu privire la conținutul de nitrați.
Știai că și apele cu tradiție conțin nitrați? Legislația României nu îi obligă pe producătorii de ape îmbuteliate să menționeze conținutul de nitrați pe etichetă. Cu ajutorul aplicației AQUA Scanner e simplu să afli chiar la raft compoziția apei pe care o cumperi și să alegi informat.